personale

Trebuie mentionat ca in titlu fac referire la noi romanii. Pentru ca ne miscam greu de tot, ne este frica sa nu obosim, ne este frica sa nu facem febra la picioare de la atata mers pe jos. Si nu ar fi o problema lucrul asta, este o problema faptul ca nu stim ca ne miscam greu.

Sa luam un exemplu, pentru ca tot am avut zapada pe trotuare. Pe unele drumuri s-a creat doar o potecuta, pe care s-a inaintat incolonat, unu cate unu. Daca aveai nesansa ca in fata sa fie o persoana care se deplaseaza mai incet n-aveai decat sa inaintezi alaturi de ea in mersul piticului.

Intr-una din diminetile trecute inaintam cu pasi repezi spre metrou. In fata mea o tanti, de genul mai bine o sari decat sa o ocolesti, se deplasa de parca ar fi cautat ceva pe jos. Am mers ce am mers in spatele ei pana mi-am dat seama ca sunt sanse sa intarzii daca inaintez in stilul asta, asa ca am inceput sa tusesc. Ea nimic. Nu dadea nici un semn. Mai tusesc o data, dar tot degeaba. Ii zic “Ma scuzati, ma grabesc – puteti sa-mi faceti si mie loc”. Isi da seama ca ei ii zic si pan’ la urma ma lasa, dar imi zice “offf ce’o fi cu atata graba…”. Merg ce merg si apoi dau de alta, mai tanara, dar la fel de inceata. Ea avea o scuza, intr-o mana avea o tigare, iar in cealalta tinea cafeaua. Nu am deranjata-o de la cafea pentru ca se largise poteca… Ufff….

Problema este ca romanul scapat in societate nu este interesat de societatea in sine, de semenul sau, de cel de langa el. Nu-si pune semne de intrebare daca deranjeaza, daca creaza disconfort sau placere. Se lasa prada simturilor lui neslefuite.

Trebuie sa ne educam si sa intelegem faptul ca o s-o ducem bine daca avem grija si de semenii nostrii. Nu e greu, altii deja au reusit sa puna in practica lucrul asta.