Cu ceva timp in urma mi-a fost dat sa aud povestea unui mârlan, care se lauda in fata unui grup preponderat feminin, cum a reușit sa scape de amenda și de ridicarea mașinii, in nu știu ce oraș de bastina al acestuia. L-am ascultat cu oarecare luare aminte (do not do this) si mi-am amintit de alti prieteni care cu ani in urma se lăudau cu grozăviile prin care scăpau de amenzi sau fentau legea. Azi sunt oameni respectabili, nu ai zice ca au făcut asa ceva și probabil ca nu-si amintesc cu plăcere de acele “ilegalități”.
Dar sa revin la respectivul mârlan. Omul se lauda ca scăpase fără amenda, făcuse un mic troc, pentru el fiind mare realizare.
Apoi urmând firul discuției, a început sa vorbească despre alegeri, punând accentul pe faptul ca el nu merge la vot, pentru ca toți sunt niște hoți și el nu poate sa pună stampila pe un hot.
Sincer îmi este scârbă de toți acești gigei care reprezinta viitorul. Culmea e ca dacă ii cauți la CV sunt oameni cu doua facultăți, masterate si viitori doctori în diferite științe, dar la conștiință civica au rămas repetenți de prin clasele primare.
In cazul in care cineva realizează ca a participat la o asemenea discuție, poate considera ca povestea este fictiva!

Adevarul ca e si “foarte greu” sa faci in Romania o scoala…toti “gigeii” , cum ii numesti tu, au la activ “n” scoli..ca au trecut prin ele ca gasca prin apa e partea a 2 a …Facultatea a ajuns sa fie ceva ca liceul, oricine o face!…din pacate!
Poate ca ai dreptate. Ai dreptate! Dar te corectez intr-o privinta. Nu cred ca comunitatea este de “gigei” ci de “georgei”